Ideea de bază
Pasărea Măiastră – pasărea simbolică cu rang regal din mitologia românească, este considerată de o frumusețe deosebită plină de lumină!
Se spune că ea este ajutata la nevoie de celelalte păsări. Este sora Păsării de suflet a vechilor daci.
În fauna mitologică românească, Pasărea Măiastră este regina păsărilor, mesagera zânelor. Ca orice ființă supranaturală înzestrată cu puteri magice, este destul de scumpă la vedere, frumusețea ei unică și lumina celestă pe care o răspândește încântând doar privirea celor cu adevărat privilegiați.
Măiastra românească este un simbol al vieții care renaște, este cea care vindecă și alină.
Mediator între cer și pământ, pasărea a stârnit mereu uimirea și admirația oamenilor. Mitologia vorbește despre faptul că puterea spiritului zeilor nevăzuți a fost transmisă păsării, zborul fiindu-i asimilat unei ipostaze superioare a ființei.
Măiastra a prins viață și în opera sculptorului Constantin Brâncuși, devenind simbol al ascensiunii neamului nostru. Brâncuși a sculptat 29 de păsări, căutând să surprindă esența zborului, care pentru el simboliza ascensiunea către sublim!
Viziunea
Am folosit acest element de identificare pur românească ca simbol de împuternicire, de strălucire a tot ce ești, tu, cel ce îți dorești cea mai bună variantă din esența ta.
E despre frumusețea interioară a fiecărui român.
Ne dorim apartenență, am vrea să fim văzuți așa cum suntem, și poate fi minunat să trăim într-o comunitate sau relație (personală sau profesională) în care ne pasă de ceilalți neuitând cine suntem cu adevărat și ce ne dorim! Să trăim acolo unde putem să fim împliniți dăruind ajutor prin fapte și gânduri bune!
Îmi place ideea de mediere între valorile vieții, între prezent și viitor.
Când lucrezi pentru binele tău și prețuiești și binele celorlalți ești cu adevărat privilegiat!
Zborul, ridicarea către libertate, este un simbol al eliberării de constrângeri, de dureri. Viața nu mai e despre a lupta ci despre a trăi bucuria. Infinitul e limita!
Împlinirea viitorului prin acțiunile din prezent e ascensiunea către misiunea vieții!
Culorile
Galben-ul simbolizează căldura și optimismul! Razele soarelui încălzesc sufletele trezite!
Ne simțim fericiți când conștientizăm binele din viața noastră, când înțelegem esența simplității, când ”TE VĂD” reprezintă un mod de respect complet, necondiționat, fără așteptări, scenarii sau proiecții.
Mov-ul este culoarea bunăstării. Definește bine principiul ”tot ce dorești cu adevărat și nu contravine nimănui este posibil.”
Echilibrul
Partea stângă a măiastrei este cea care încă nu s-au lucrat obiectivele, încă nu s-au aliniat complet dorințele, la ceea ce contează.
Partea dreaptă a căpătat echilibru, armonie, consecvență, ca urmare a ghidării profesioniste.
Ridică-te!
Trăiește viața cu viață!
0 comentarii